Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MAI ALES

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 648 pentru MAI ALES.

Dimitrie Anghel - Alesul

... în senin, Și cetele de miri cu freamăt vin, Și-n urma ei se-nșiră și s-alungă, Dar ea se-nalță-n slavă tot mai sus. Mai sus se-nalță tot mai sus, și-n goană, Se luptă mirii s-o ajungă-n zbor, Dar ea-i un punct de aur mișcător, Și-un punct e și ...

 

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost

... cam mult de atunci, nu v-am supărat cu vreo rugăciune de favoare, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară ca dv. Crez că a venit momentul ca, mai ales în școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii să încetăm odată cu nenorocita sistemă a favoritismului, a îngăduielii ... să-i scoatem o măsea, așa că are o mare frică de examen. Ne-ați îndatora foarte mult și pe frate-meu și pe noi mai ales, pe mine și pe soția mea, căci în grija noastră am avut pe copil, dacă ați fi, nu indulgent, aceasta nu v-o putem cere ... mi te-am supărat cu vreo rugăminte, fiindcă nu-mi place să importunez pe cineva, cât de prietin să-mi fie, în îndeplinirea datoriilor sale, mai ales când îl știu de o corectitudine exemplară, cum ești tu... — Apoi, atunci... — Firește, nu zic; trebuie să ne hotărâm odată, mai ales când e vorba de școală, de la care depinde viitorul națiunii noastre, noi românii, să încetăm, mă-nțelegi... — Astea le-ai citit undeva. â ...

 

Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate

... triumful binelui. Aceștia sunt oameni ,,luptători"'. 3. ,,Multe dureri-s, puține plăceri", a zis marele nostru poet, repetând o melancolică banalitate. Și încă mai puține sunt plăcerile pe care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă, decât... de la distanță, -- aceea care se stabilește între cititor și un scriitor, mai cu seamă când acesta e un scriitor de idei, când, adică, pune în opera sa ceea ce este mai curat, mai înalt și mai dezinteresat, și mai cu seamă când acel scriitor este un analist al vieții, căci nimic nu consolează mai mult de durerea vieții decât contemplarea ei obiectivă, sub specie aeternitatis . 4. Omul [...] din pricina tendinței de adaptare, caută veșnic să ajungă la o împăcare ... tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii realității, oamenii se pot împărți în două categorii. Unii percep mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

... numaidecât... Atâtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, mai știu eu de ce! reclamau soluțiuni urgente. Capuținiștii își aleseră un local mult mai frumos și mai confortabil decât cel vechi; își strămutară sediul la Fialcowsky, cafenea-cofetărie celebră mai ales pentru beltelele ei. Aci — lucru foarte ciudat! și care nu s-ar putea explica decât prin teoria evoluțiunii — aci s-a făcut ... clasică a intelectualilor. . În curând, potrivit principiului evoluțiunii, eclesia a numărat așa de mulți adepți, încât Fialcowsky nu i-a mai putut încăpea și ei au pornit care-ncotro să propovăduiască... Azi, mai mult ca totdeuna, la noi mai mult decât oriunde, intelectualii sunt, am putea zice, inspiratorii, diriguitorii opiniei publice, mai ales când e vorba de mișcarea „culturală". Ei fac ploaie și vreme bună[lii] , ei tarifează prețurile succeselor și decernă laurii, ei condamnă, îngăduie sau ... câte mi-ai scris aci, cam înțeleg eu ce sunt intelectualii; dar atâta nu mi-e de ajuns; aș voi să-mi dai o definițiune mai scurtă și mai limpede; să-mi spui deslușit: ce este un intelectual? — Bucuros, răspund eu; iată: Omul care desprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... de epoca Eminescu, Moldova se exprimă mai ales în proză, poezia fiind reprezentată aproape numai prin Alecsandri, care e însă un mai bogat și un mai serios prozator; pe când în Muntenia găsim o legiune de poeți -- Eliade, Cârlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Crețeanu, Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai ... în zilele noastre, de la țărani până la protipendadă, de la viața tihnită din mahalaua moldovenească până la tumultul de pe câmpul de bătaie... Vom mai găsi apoi că influența excesivă a literaturilor străine a redus importanța unor însemnați scriitori munteni și mai ales a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza ... dealtfel, și istoric, și nuvelist; evocatoarele Amintiri de la "Junimea", ale lui G. Panu, pline de tipuri vii ca un roman; Amintiri din "Junimea", cea mai bună operă a d-lui Iacob Negruzzi, și mai ales amintirile din copilărie de la sfârșitul cărții, care sunt unele din cele mai substanțiale și mai frumoase pagini despre trecutul societății moldovenești; și bogatele, instructivele și plăcutele volume ale dlui Radu Rosetti, Povești și Alte povești moldovenești, Amintiri și romanele sale ...

 

Ion Luca Caragiale - O nouă societate română

... înceteze. A vorbi românește, a scri (cum zice poetul), a citi numai românește este o datorie pentru orice român, și mai ales pentru orice româncă, pentru orice mamă, care, se-nțelege, are copii, căci altminteri nu am mai putea înțelege de ce limbii naționale i se zice limba maternă. Naște numai o întrebare, chiar mai multe. Limba românească este mai grea puțin decât limba franceză, mai cu seamă dacă voim să vorbim sau să scriem cugetări mai ridicate de la nivelul absolut banal al vieții de toate zilele, sau când voim să exprimăm simțiri mai alese. Nu vrem să zicem, Doamne ferește, că limba română n-ar fi cumva în stare să exprime toate cugetările și simțirile, fie ele cât ... n-auzi foarte pe nepotrivite un Avec ça!Ça y est!Par exemple! Și totuși, parcă auzi ceva potrivit. Mai ales când e vorba de ceea ce se zice în limba franceză un bout de causerie, ce te faci fără Avec ça? Apoi ... statutele? afară numai dacă doamna nu va împinge respectarea lor până a scrie: Cățelușul meu, albastru! Pe urmă vine chestia cititului. Să nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune chiar că dacă ar fi vrut, acest nou favorit ar fi venit la cârma trebilor publice de mai nainte. Venit de curând la Constantinopol, dânsul a voit să sondeze tărâmul împrejuru-i și mai ales să facă cunoștință cu personalul politic din partea locului. Acum câteva zile, Sultanul a chemat dela Brusa pe fostul său consilier și om ... loc de o purtare fermă și statornică, în Turcia domnește o pornire și un spirit de preschimbări și de nestatornicie destul de primejdioase oricând, dar mai ales pentru vremea de față. În halul în care împărăția otomană se află astăzi, asemenea pornire o poate duce curând la o desăvârșită descompunere și nimicire ... cu Austria, și asigura executarea reformelor ce le cere Englitera pentru Asia-Mică, în sfârșit nu va putea insufla mare încredere Europei. Aceasta este cea mai răspândită părere despre noul cabinet otoman în presa europeană. În mai toate cercurile politice, se atribue preschimbarea ministerului din Constantinopol numai și numai unor motive de ordine interioară și mai ...

 

Garabet Ibrăileanu - Spiritul creator

... uneori poate ajunge până la renunțarea, din capul locului, la lupta de a te ridica până la el. 10. Actul creației poetice arată mai bine decât orice cât e de complex sufletul omenesc și ce rol are inconștientul în viața sufletească. 11. Scriitorul mare place mai mult decât cel mic, pentru că, am văzut, e mai... mare. 12. Un poet, dacă nu are o calitate prin care întrece pe ceilalți, nu e poet de rasă. 13. Scriitorul adevărat nu se amestecă ... Adevăratul creator este până la un punct iresponsabil de creația sa, pentru că este dominat de ea. El numai o stilizează. Personajele se nasc și, mai ales, se dezvoltă după voia și firea lor proprie. 15. Este imposibil de definit cu adevărat un artist sau opera unui artist. Esența, ceea ce formează ... ar fi consacrat numai picturii. 17. Poeții au, în adevăr, un dar. Nu e nimic mistic în concepția mea. E simpla constatare că în ei, mai ales în ei, și mai ales în marii poeți romantici, omul de toate zilele e cu totul altul decât celălalt din ceasurile rare, dacă voiți -- întrebuințând termenul foarte figurat! -- din ceasurile ... scriitori cu un egal talent nativ, acela va fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

... un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un ... de care sufere muzica în regatul nostru. Trebuie înființată clasa de toba mare, apoi cea de tipsii și în fine cea de triangul. Toba mare mai ales! Daca harpa este sufletul orchestrei, toba mare este inima, iar triangulul și capacele — spiritul. Ceea ce e harpa între instrumentele de coardă este toba ... răgușească, așa că trebuie ținut în vată și totdeauna la o temperatură egală și la aer uscat. Sunt instrumente de acestea cari costă sume fabuloase, mai ales cele fabricate de celebrul Stradivarius. Dintre acestea sunt numai patru exemplare astăzi în Europa... și unul încă este dubios. Primul îl are țarul Rusiei; gloriosul ... să-l auză ca să vază ce va să zică un tril eroic. Așadar, o clasă de toba mare ni se împune imediat, cu atât mai ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... în Principate, domină aceeași stare sufletească: sentimentul de redeșteptare și dezrobire națională și de înnoire socială. Apoi, scriitorii din Ardeal și Principate acum nu se mai deosebesc ca în epoca precedentă: intelectualul ardelean nu mai este atât de departe de boierinașul moldovan, intelectual și el, și mai ales de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între scriitorii ardeleni și munteni îi corespunde și o mai mare asemănare între literatura ardeleană și cea muntenească decât cea moldovenească. În adevăr, literatura ardeleană, ca și cea muntenească, e mai "patruzecioptistă" decât cea moldovenească. Dar, în această epocă, Ardealul nu produce nimic viabil, decât doar Răsunetul (Deșteaptă-te, române!) al lui Andrei Mureșanu. Restul -- maculatură ... are a face, căci oricât de slabă ar fi producția literară, ea tot oglindește o epocă. Cauzele superiorității Principatelor sunt multe: cultura franceză, mai potrivită spiritului românesc decât cea germană (și ungurească); posibilitatea de cultură mai mare în Principate decât în Ardeal, căci în Principate sunt clase mai bogate, care se pot cultiva mai ...

 

Ion Luca Caragiale - Apelul la unire

... rostirea unei păreri oarecare în cestiunea israelită. Este cu putință ca guvernul acesta, care posedează toate datele și elementele necesare în cestiunea israelită, care știe mai mult decât oricine, sau care mai bine zicând știe singur, cum stau dispozițiile puterilor străine în privința aceasta, să nu aibă și dânsul o părere hotărâtă în această cestiune ? Care este ... guvernul, cel puțin organele partidului său nu vin să spună curat: aceasta este părerea noastră în privința art. 7 ? Ce nevoie au oamenii reclamei patriotice, mai ales astăzi când popularitatea le este sdruncinată din temelii, să tăinuiască o părere care le-ar reîntemeia această popularitate ? Dacă însă guvernul are o părere contrară ... cineva vr'o anume hotărîre în acea privință, căci a prejudeca într'o cestiune, va să zică a lua o hotărîre mai nainte de a asculta și alte păreri în drept a se rosti. Nimini, mai ales acum, când voturile din ambele corpuri s'au cam cântărit, nu ar avea să se teamă de primejdia unei hotărîri nestrămutate a guvernului ... ...

 

   Următoarele >>>